Cui ne adresam? Programul de masterat MPT este adresat absolvenților din domenii tehnice (în special angajați sau întreprinzători) care doresc să înțeleagă, la un nivel superior, particularitățile și provocările proiectelor tehnice (industriale, IT, construcții), pe tot ciclul de viață al acestora și dintr-o perspectivă interdisciplinară. Derulat în parteneriat strategic cu compania Emerson, începând cu anul universitar 2021-2022, MPT are ca misiune formarea de specialiști capabili să coordoneze cu succes proiecte tehnice complexe, de la idee la rezultate sustenabile.

 

Ce vei invata? Programul de masterat MPT este construit atât pe discipline consacrate în managementul de proiect – particularizate însă pentru proiecte tehnice – cât și pe discipline care îl diferențiază semnificativ de alte abordări (generaliste) de management de proiect: Software avansat pentru managementul proiectelor, Managementul proiectelor industriale, Managementul proiectelor din construcții, Managementul cunoștințelor și transfer tehnologic, Negocierea şi managementul contractelor sau Legislație comercială și managementul achizițiilor.

Programul de masterat MPT este puternic interdisciplinar; sectoarele de activitate vizate prioritar sunt cele industriale, IT-ul și construcțiile. Programul de masterat MPT este de asemenea relevant pentru toate organizațiile care derulează proiecte de cercetare-dezvoltare.

 

Cine preda? Lectorii programului de masterat MPT au experiență semnificativă în managementul proiectelor tehnice complexe și au fost (și sunt) implicați atât în proiecte cu industria cât și în proiecte de cercetare. Lectorii provin atât din mediul universitar (Universitatea Tehnică) cât și din cel industrial (partenerul strategic Emerson și alți parteneri din industrie și IT). Activitatea inițiatorilor acestui program (și a lectorilor prevăzuți a fi implicați) a condus la formarea de competențe semnificative în managementul proiectelor tehnice, abordate pe întreg ciclul de viață al acestora și din perspectivă interdisciplinară. Programul MPT valorifică aceste competențe și experiența acumulată, traducându-le în 21 discipline cu puternic caracter aplicativ.

Cum vei invata? La cursuri, proiecte si laboratoare, focalizarea va fi pe aplicatii reale, cu provocari si constrangeri reale. Suporturile teoretice (cursurile) sunt gandite sa sustina proiectele si laboratoarele; ele sunt asadar strans legate de componenta aplicativa. Vom acorda o atentie aparte interactivitatii cursurilor si a activitatilor aplicative: paradigma pe care ne dorim s-o implementam, in derularea tuturor activitatilor didactice, este problem- si project-based learning. Componenta principala a verificarii cunostintelor acumulate, pentru fiecare disciplina, va fi sub forma de mini-proiecte, desfasurate in echipe de 2-3 masteranzi.

E nevoie in Romania de manageri de proiecte tehnice? Mediul economic din România are nevoie de specialiști cu o pregătire complexă interdisciplinară (tehnică, comercială, gestionare resurse umane, planificare etc.) datorită faptului că firmele românești, dar și multe multinaționale, își gestionează – din România – diverse proiecte în întreaga lume. Tehnologiile de comunicare fiind la îndemână, proiectele se gestionează centralizat, în puncte unde sunt concentrați ingineri și manageri de proiect. În România există deja birouri de inginerie de unde se gestionează global proiecte. Totodată, tot mai multe IMM-uri abordează modul de lucru project-based în relațiile cu partenerii lor economici.

Am initiat programul MPT, in parteneriat cu Emerson, la solicitarea mediului economic din regiune, care are o puternică orientare înspre proiecte tehnice complexe în industrie. Programul de masterat MPT este puternic interdisciplinar; sectoarele de activitate vizate prioritar sunt cele industriale, IT-ul și construcțiile. Programul de masterat MPT este de asemenea relevant pentru toate organizațiile care derulează proiecte de cercetare-dezvoltare.

Admiterea se face la fel ca pentru toate celelalte programe de master ale Universitatii Tehnice din Cluj-Napoca. Pot candida absolvenții cu diplomă de licență sau echivalentă. Departajarea candidatilor se face pe baza notelor obtinute la absolvirea studiilor de licenta si a unui scurt examen sub forma unui interviu. Interviul vizeaza cunoștințe ingineresti generale, dobandite pe parcursul studiilor universitare de licenta (pentru care bibliografia este disponibila pe site-ul programului masteral), precum si motivatia profesionala pe care o are candidatul privind proiectele tehnice.